Despărțirea dintre Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu încă are urmări. Cei doi nu au reușit să treacă definitiv peste ruptura provocată după nouă ani de relație. Acum, la două luni de când au anunțat că s-au despărțit, Vlad a vorbit despre ce contează în viața sa în acest moment. Mai mult, acesta a explicat că nu vrea să mai sufere. De altfel, acesta a dezbătut și subiectul „o nouă relație”.

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu, în perioada în care formau un cuplu erau extrem de apreciați la nivel național. Din păcate însă, pentru cei doi drumurile s-au separat, când nimeni nu se aștepta. Au rămas însă colegi de platou și amici.

vlad-gherman
vlad-gherman

Își dorește Vlad Gherman o nouă relație?

Încă din primele zile ale lunii februarie, fanii Cristinei Ciobănașu și ai lui Vlad Gherman aveau parte de un șoc. Cei doi au anunțat pe atunci că au decis să se despartă după nouă ani de relație. Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au decis să renunțe la toți anii de iubire, deși au fost împreună încă din perioada Lala Band. Au trecut două luni de când cei doi sunt doar prieteni și este pentru prima dată când Vlad vorbește despre iubire.

Vlad Gherman a transmis că acum nu este clar pregătit pentru o nouă relație. Dintre cei doi, el a fost cel mai afectat de despărțire.

Actorul din serialul ”Adela”, de pe Antena 1, acolo unde joacă alături de Cristina, la fel ca și în serialul „Sacrificiul” a tot fost întrebat de cei din jur dacă nu vrea să înceapă din nou o relație. Acesta a explicat  că nu se simte pregătit pentru o nouă relație de dragoste. După atâția ani alături de Cristina, acum simte că trebuie să treacă prin așa numita „perioadă de reculegere „. În acest moment, pentru tânărul actor femeile nu mai sunt o prioritate. Acesta vrea să își dedice timpul constructiv și vrea să evolueze tot mai mult profesional.