Despărțirea dintre Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu a fost una care a șocat acum mai bine de o lună pe toată lumea. Vedetele au pus capăt relației lor, după mai bine de 9 ani în care au pozat în cuplul perfect. Cei doi artiști erau unii dintre preferații adolescenților, care i-au luat drept model și care i-au apreciat pentru tot. Acum, mulți sunt dezamăgiți de decizia lor și speră că se vor împăca.

Vlad Gherman și-a emoționat fosta iubită

Nici pentru ei nu a fost ușoară separarea și chiar dacă au încercat să pară că sunt bine, postările lor din mediul online i-au daat de gol. Actorul, de exemplu, a săbit câteva kilograme și a dezvăluit în mai multe vloguri pe care le-a postat pe YouTube că nu trece prin cea mai bună perioadă a vieții sale. Ei au continuat să se afișeze împreună, spunând că au rămas prieteni și că s-au desăpărțit cât încă se mai înțelegeau, pentru a nu ieși mai rău după.

Cu toate acestea, pe data de 8 Martie el nu a putut rămâne indiferent și i-a transmis fostei sale partenere de viață un mesaj care sigur a emoționat-o până la lacrimi. A demonstrat din nou că încă mai simte ceva pentru ea și că nu poate uita toate momentele frumoase pe care le-au trăit împreună de-a lungul celor nouă ani de relație pe care i-au avut împreună. Nici fanii nu au putut rămâne indiferenți când au citit cuvintele frumoase pe care i le-a transmis artistul Cristinei Ciobănașu.

Vlad Gherman, mesaj emoționant pentru fosta sa iubită! Ce i-a transmis Cristinei Ciobănașu de 8 martie / FOTO

”La multi ani tuturor femeilor care ne-au influentat viata, care ne-au sprijinit, care au stiut sa ne aduca inapoi cu picioarele pe pamant, care ne-au suportat toate ifosele si neajunsurile, care ne-au fost alaturi pe parcursul calatoriei noastre prin viata. Femeile din viata noastra contureaza povestea fiecaruia pe acest Pamant: de la bunica, la mama; de la prietena, la iubita…La multi ani, femei frumoase! Sa fiti asa cum meritati sa fiti: iubite si fericite🥰#8martie”, i-a transmis actorul.