Au trecut deja mai bine de trei luni de când Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au decis că este vremea ca după nouă ani de relație, fiecare să meargă pe drumul său. La vremea aceea, trista veste a fost dată de ambii actori prin intermediul unui video care s-a răspândit rapid pe rețelele sociale și de care fanii lor adevărați au fost șocați. Mulți tineri erau de părere că relația lor era genul acela de relație perfectă la care toată lumea visează, dar pe care nu toată lumea o avea. Din păcate, în interior nu totul era roz, așa cum vedeau ei și s-a ajuns la separare.

Vlad Gherman a luat o decizie importantă

Cei mai mulți o învinovățesc pe artistă pentru cele întâmplate. Unii sunt de părere că Vlad Gherman a suferit prea mult și încă o face și sunt convinși că nu el a fost cel care i-a spus adio fostei sale partenere de viață. Niciunul dintre ei nu a declarat de ce anume au ajuns în acest punct, deși fanii i-au tot întrebat.

Drept dovadă că actorul încă mai spera la o împăcare, zilele trecute a lansat chiar și o piesă pentru Cristina Ciobănașu, dar nu l-a ajutat prea mult, deși fanii au empatizat cu el și i-au îndrăgit versurile scrise din suflet, încă de la primul play. Recent, el a mai luat o decizie importantă pentru viiitorul lui, dar crede că are nevoie de ambiție și le-a vorbit fanilor de pe social media despre hotărârea sa.

 

Vlad Gherman, decizie importantă la trei luni de la despărțire: Decizia radicală luată de Vlad Gherman, la trei luni de la despărțirea de Cristina Ciobănașu: ”Gata! Mă ambiționez”

”Gata! Ma ambitionez. De astazi incep aventura “Lets get back in shape”…ma rog, de saptamana viitoare ca maine plec la Sighisoara cu @adela_paginaoficiala team 😂 Daaaaaar, nu mai pot! Deja ma da burta afara din pantaloni 🤦🏻 #new #journey #gym #bodytransformation #motivated”, le-a povestit actorul fanilor săi.