Theo Rose împărtășește din secretele sale cu fanii de pe rețelele sociale, iar unii chiar o ascultă în tot ce spune. De când a participat la emisiunea ”Bravo, ai stil!”, numărul de urmăritori de pe Instagram a început să crească vizibil. Aceștia sunt tot timpul cu ochii pe ea, o susțin și așteaptă mereu cu sufletul la gură să lanseze câte o nouă piesă și să ocupe primele locuri în Trending, așa cum i-a obișnuit.

Theo Rose a vorbit sincer cu fanii ei

Cântăreața este genul acela de persoană care vorbește cu fanii ei despre orice, la orice oră și nu se teme să aducă în discuție și subiecte mai puțin plăcute pentru ea, după cum am observat până acum pe Story. De data aceasta, artista le-a dezvăluit marele ei secret, atunci când merge pe drumuri lungi. Se pare oricât de lung sau scurt ar fi traseul pe care trebuie să îl parcurgă, vedeta preferă să doarmă în mașină.

Face acest lucru nu doar pentru că își dorește să treacă mai repede timpul, ci și pentru că în felul acesta ea reușește să se odihnească mult mai bine. În plus, chiar ea a spus că dacă s-ar putea, ar vrea să o plimbe cine cu mașina în timpul nopții, pentru a se odihni așa cum trebuie.

Theo Rose, moment de sinceritate pe rețelele sociale. Cum se relaxează vedeta: ”Îmi place să... ”

„Mie cel mai mult îmi place să dorm în mașină. Ar fi fost super tare să mă plimbe cineva cu mașina și noaptea, doar ca să dorm eu mai bine, să mă odihnesc”, a povestit Theo Rose pe contul ei de Instagram, în urmă cu doar câteva ore.

Artista a reușit să impresioneze de-a lungul timpului cu vocea sa puternică și cu faptul că se descurcă aproape cu orice gen de muzică. Fanii o apreciază pentru asta, dar și pentru faptul că este mereu extrem de sinceră cu ei.