Din partea lui Speak și a Ștefaniei toată lumea așteaptă un copil. Vedetele se pregătesc pentru a face nunta și se iubesc mai mult ca oricând. Speak deja a cerut-o în căsătorie acum multă vreme, dar din cauza pandemiei de coronavirus cei doi nu au pututu organiza marele eveniment. Din păcate, încă mai au de așteptat până vor ajunge în fața altarului. Cel mai probabil, nu se va întâmpla nici anul acesta, dar cine știe poate, poate vor avea noroc.

Speak a răbufnit pe Instagram

Ei bine, de foarte mult timp fanii sunt nerăbădători să îi vadă pe cei doi artiști în rolul de părinți. Aceștia le adresează vedetelor tot felul de întrebări pe baza subiectului respectiv. Recent, iubitul Ștefaniei a organizat o sesiune de întrebări și răspunsuri pe Instagram, unde a fost cât mai sincer posibil.

La un moment dat, chiar el s-a scuzat pentru faptul că pare arogant în răspunsurile sale, dar a menționat că primind astfel de întrebări nu are cum să dea răspununsuri serioase. Cel mai tare l-a enervat clipa în care un fan l-a întrebat dacă el și frumoasa lui parteneră de viață au încercat să facă și ei copii. Spek nu s-a putut abține și i-a oferit acestuia un răspuns în mod ironic.

Speak, replici acide la adresa celor care l-au întrebat dacă a încercat să facă și el copii: “Îi faci din aluat? “

 

„Cum adică dacă am încercat să facem copii? Dar cum îi faci? Îi faci din aluat, ca să încerci? Doamne ferește!

Eu mă gândesc că dacă te apuci să faci copii, nu încerci, te duci până la final cu planul…”, a scris Speak la Story.

Un altul a vrut să afle dacă Speak și Ștefania au de gând ca în viitorul apropiată să facă un bebe. Artistul a catalagoat această înrebare ca fiind una tâmpită. El a mai menționat că ar putea afla răspunsul acestei întrebări cu o simplă căutare pe google.

Speak, replici acide la adresa celor care l-au întrebat dacă a încercat să facă și el copii: “Îi faci din aluat? “