Oana Zăvoranu intră din nou în atenția publicului. Vedeta a pornit un real război împotriva anumitor influencerițe din România, pe care și-a propus să le distrugă cu orice preț. Ei bine, una dintre cele mai criticate persoane de pe lista sa este Oana Roman, cea despre care a zis vrute și nevrute de-a lungul timpului. Actrița a luat-o din nou în vizor, iar fanii s-au amuzat copios pe seama celor afirmate de vedetă.

Oana Zăvoranu nu se oprește aici

Unul dintre motivele pentru care Oana Zăvoranu o ia la bani mărunți pe fosta soție a lui Marius Elisei este faptul că utilizează în mod exagerat aplicațiile de editare ale imaginilor. De mai multe ori, ea a postat imagini în care apărarea naturală, fără niciun filtru pentru a demonstra că nu arată atât de rău pe cât vor unii să creadă, dar și că este fericită cu aspectul fizic. Din punctul ei de vedere faptul că este mulțumită cu ea însăși este cel mai important.

Invitată într-o emisiune televizată, Oana Roman a discutat din nou despre această problemă pe care multe persoane o au și care are legătură cu modul în care își modifică pozele pe care le postează pe rețelele sociale. Văzând acestea, actrița de la Antena 1 nu s-a putut abține să nu comenteze pe contul său de Instagram. I-a adresat din nou vedetei cuvinte dure, pe care unii dintre fanii rivalei sale le consideră greu de suportat. Ea a făcut-o cu ou și cu oțet, fără să se gândească nici măcar o clipă la consecințele vorbelor sale.

”Ea nu știe, mă nimic de photoshop…se mută pereții doar de la lumină. Cât de mincinoasă ești? Că Mocangioaică știam toți. Și nici REPORT…nu știe să dea mititica…ea nu știe nimic, mă. Nu modifică mă, nimic aplicațiile… ea are unele speciale, care modifică culorile. Marș la coteț, Peppo”, i-a transmis actrița.