Oana Roman nu a mai suportat să audă tot felul de cuvinte urâte primite la adresa ei. Vedeta a fost criticată de mai multe persoane, dar și de către Oana Zăvoranu din cauza faptului că abuzează de aplicațiile de editare ale fotografiilor. Se pare că aplicația sa preferată este Photoshop-ul. Zăvo chiar a postat și câteva fotografii în care se vedea clar că obiectele din jurul femeii erau strâmbe sau aveau o formă ciudată.

Oana Roman a răbufnit!

Soția lui Marius Elisei s-a enervat la culme, când a auzit că folosește aplicația respectivă și în Story-uri sau în live-uri, După cum bine știți, acest gen de conținut nu se poate modifica folosind Photoshop-ul și de aceea, ea a luat foc pe Instagram. Vedeta nu s-a mai putut abține și și-a exprimat punctul de vedere în stilul ei caracteristic.

La început, Oana Roman a fost puțin ironică, iar apoi a primit suport din partea prietenei sale, Adelina Pestrițu. Ambele vedete nu o suportă deloc pe soția lui Alex Ashraf, după ce aceasta le-a făcut cu ou și cu oțet pe rețelele sociale. Cele două împreună cu altele i-au pus gând rău Zăvorancei. Au dat-o în judecată pentru a o opri, dar numai una a câștigat procesul, iar aceea este Christina Ich.

„Eu am aflat ieri că fac Photoshop la filmări, că îmi pun Photoshop pe Story-uri, când filmez Story-urile. La noi chiar se  poate orice, pe bune. Deci, cineva a pus un stop cadru pe o filmare de-a mea, pe Story, și-a spus c-am pus Photoshop. Nu am pus Photoshop pe filmare, că nu se poate”, a declarat Oana Roman.

Adelina Pestrițu a susținut-o pe Oana Roman și i-a distribuit Story-urile în care a fost etichetată, pentru ca acestea să ajungă la tot mai multă lume. Fiica lui Petre Roman a ajuns la capătul răbdării, iar acest lucru se poate observa din felul în care s-a exprimat în ultimele sale postări de pe Instagram.