Acum mai muli ani, Mihai Tăristariu se întorcea cu marea victorie de la Eurovision, unde piesa „Tornero” le-a dus aproape de primele locuri. În prezent, artistul a vorbit despre Roxen, reprezentanta din anul acesta. Mihai Trăistariu a transmis că artista are calități vocale, însă momentul prezentat de ea a fost gândit prost.  Mai mult,artistul o critică pe Roxen că nu își face treaba așa cum ar fi corect. Acesta nu crede că Roxen va obține vreun premiu.

De altfel, Mihai Tăistariu a explicat că faptul că Roxen încearcă să danseze îi scade mult din interpretarea vocală, deoarece nu se poate axa pe ambele lucruri în acelațși timp. Acesta este de părere că este mai mult ca sigur că Roxen nu va reuși să facă ambele lucruri cu succes. El consideră că artista obosește atunci când cântă.

Roxen-Romania-eurovision
Roxen-Romania-eurovision

„Părerea mea e că ea trebuia să fie mai statică, are răgușeala ei, aduce a Billie Eilish și este ok, are maniera ei, și-ar fi pus în valoare mai mult glasul, să facă alții în jurul ei show, e foarte greu să dansezi și să cânți în același timp.

Am trăit povești din astea la Te cunosc de undeva. Ea abia își duce partitura până la capăt. Nu mi s-a părut nimic interesant. Nu mă deranjează show-ul ei, dar se chinuie să cânte”, a declarat Mihai Trăistariu pentru redacția Fanatik.

Eurovision 2021

În anul în curs, reprezentanta României la Eurovision este artista Roxen. Frumoasa interpretă va cânta pe scena din Rotterdam melodia „Amnesia”. Pe data de 18 mai încep semifinalele, iar Roxen își va face apariția chiar în prima și va fi al 13-lea artist care va urca pe scenă. Aceasta speră să aducă România cel puțin în primele cinci locuri. În țară, lucrurile stau diferit. Cei din jurul artistei nu au atât de mulă speranță.

Următoarele semifinalele vor avea loc pe 18 și 20 mai, iar finala se va ține pe data de 22 mai. Eurovision va putea fi urmărit în direct, pe TVR. Telespectatorii vor afla de la Cătălina Ponor punctajul acordat de juriul României artiștilor din concurs.