Marius Elisei a demonstrat, până în clipa de față, că este un bărbat puternic care a reușit să treacă de divorț mai bine decât credea, dar adevărul este cu totul și cu totul altul. Faptul că el și Oana Roman au decis să pună punct unei căsnicii de câțiva ani deși aveau un copil împreună, a afectat-o enorm pe fosta lui soție care nu și-a ascuns sentimentele de oamenii din online cărora le-a povestit de fiecare dată cum se simte, de fapt.

”Viața merge înainte”

Ei bine, fostul ei soț nu a dat semne că ar fi fost afectat de acest eveniment neplăcut, motiv pentru care unii chiar și-a făcut o părere greșită despre el. După ce s-a dat, într-un fel sau altul de gol, opiniile celorlalți s-au schimbat în ceea ce îl privește, iar internauții și-au făcut și griji serioase pentru starea vedetei.

Într-o postare pe care Marius Elisei a făcut-o recent a recunoscut în fața tuturor că are zile în care nu se simte deloc bine, ba chiar că este în pragul depresiei. Oricât de greu i-ar fi, el preferă să se gândească la lucrurile bune care i se întâmplă și să nu pună răul pe primul loc, dorind să fie un bărbat puternic. Nu reușește mereu, dar nici nu are de gând să piardă un an din viața sa în felul acesta, ci vrea să se bucure de fiecare moment fie el frumos sau urât. A recunoscut, de asemenea că a făcut o serie de greșeli, dar a mai spus și că viața merge înainte, indiferent de situație.

 

Marius Elisei, distrus din cauza divorțului de Oana Roman!? Vedeta, în pragul depresiei:

”Indiferent de cum mă simt și cât de depresiv sunt, soarele va străluci dimineața iar e timpul nopții luna va fi acolo. Vei vedea că aceste zile vor continua să treacă. Vei lăsa aceste zile să treacă și vei pierde un an din viață făcând ce? În regulă, mă voi descurca. am făcut câteva greșeli. Viața merge înainte”, a fost mesajul transmis Marius Elisei.