Lavinia a trecut de vârsta de 36 de ani însă se menține într-o formă fizică ireproșabilă ce le-ar face pe multe dintre femei invidioase. Chiar dacă a devenit mamă, artista are extrem de multă grijă de silueta ei și nu refuză să se lase în mâinile specialiștilor când vine vorba de imagine.De data aceasta, artista ar fi apelat din nou la un retuș la nivelul feței.

A slăbit enorm și s-a lăsat pe mâna medicului estetician

Lavinia Pârva a născut în urmă cu doi ani, iar de atunci șirul transformărilor fizice în ceea ce o privește au fost foarte dese. Pentru că în timpul sarcinii artista s-a îngrășat enorm de mult, la scurt timp după ce a născut ea a reușit să revină la formele de manechin care au consacrat-o.

Pentru ca schimbarea să fie una vizibilă, vedeta s-a apucat intens de sport astfel încât să aibă acum un tonus de indiviat. De curând ea a recunoscut că a apelat la o procedură de înfrumusețare la nivelul buzelor. Mai exact, Lavinia a dorit ca volumul acestora să fie mai proeminent cu ajutorul acidului hialuronic.

Se pare că aceasta nu este singura tehnică medicală de care a beneficiat pentru a arăta impecabil. Din imaginile postate pe Instagram se pare că soția lui Ștefan Bănică a optat și pentru conturarea mandibulei.Indiferent de procedurile pe care le-ar bifa, Lavinia este cu siguranță una dintre cele mai frumoase femei din România.

Lavinia Pârva

Și-a deschis propria afacere

Lavinia a nu a lăsat muzica deoparte însă se pare că momentan a decis să se implice într-o nouă sferă ocupațională. Cântăreața și-a deschis un magazin online în care comercializează obiecte vestimentare. Dincolo de aceste activități vedeta are grijă să acorde suficient timp și rolului de mamă.

Chiar dacă atât ea cât și soțul ei au preferat ca de-a lungul relației să își țină povestea departe de curiozitatea celor din jur cei doi se iubesc exact ca la început.Inclusiv nunta celor două vedete a fost făcută în afara României cu doar câțiva prieteni apropiați și familia. Lavinia și Ștefan au ales pentru ceremonia lor Bulgaria, în aer liber într-un decor de poveste.

Cum se înțelege cu Andreea Marin

De-a lungul anilor, după divorțul dintre Andreea și Ștefan Bănică Jr. în spațiul public au existat numeroase speculații legate de existența unui război între cele două așa zise rivale, respectiv fosta Zână a Surprizelor și Lavinia. În realitate însă se pare că cele două au o relație bazată pe respect.