Jador a revenit în țară acum câteva săptămâni, după ce a participat la Survivor România. Manelistul a fost eliminat din cauza problemelor medicale pe care le-a avut și speră să nu fie nevoit să se opereze la picior, cum a pățit prietenul lui, Cătălin Morașanu. A mărturisit că așteaptă să vadă cum va decurge recuperarea fostului său coleg și abia după se va decide ce anume va face.

Jador, prins de Poliție în trafic

Între timp, el a lansat o nouă piesă care a prins de minune le public și care a adunat mii de vizualizări în doar câteva minute și a ajuns pe primele locuri în Trending. Ei bine, artistul nu are parte doar de lucruri bune de când a revenit în țară, ba chiar a fost pozat în timp ce a fost oprit de oamenii legii, în trafic. Imediat după ce imaginea a început să circule pe internet, Jador a dat o serie de declarații și a lămurit pe toată lumea că a fost fost vorba doar despre un control de rutină și nimic mai mult.

”M-a oprit pentru un control de rutină, absolut nimic altceva. Am fost OK, m-a salutat, l-am salutat și am plecat. L-am văzut pe cel care mi-a făcut poză, era în spatele meu. Nu am fost niciodată prins așa, dar toate au un început”, a declarat Jador.

Jador, tras pe dreapta de polițiști! Ce a declarat manelistul: ”Nu am fost niciodată prins așa, dar...”

Jador a mai avut probleme cu oamenii legii și în trecut, când a rămas fără permis după ce a fost oprit în trafic și i-a fost suspendat. Acesta a mai povestit, la vremea aceea, că a luat mai multe amenzi, dar niciodată nu a pățit să îi fise suspendat permisul. Toate acestea s-au întâmplat din cauza faptului că avea viteza peste limita legală, pentru că se grăbea să ajungă într-un loc anume, iar acest lucru nu i-a fost de mare ajutor.

„Astea două le-am luat acum trei zile. Amândouă în aceeași zi și permisul suspendat. Am dovadă două zile. Am luat multe amenzi, permisul l-am mai avut suspendat o dată, tot din cauza vitezei, mă omoară viteza. Nu știu, când te grăbești îi dai un pic”, declara acum ceva timp.