Ileana, sora lui Culiță Sterp a născut zilele acestea și a trecut prin cele mai frumoase momente din viața ei. Spre deosebire de alte proaspete mămici, ea nu s-a plâns nicio secundă de cât de greu i-a fost, ba chiar era nerăbdătoare să își strângă pentru prima dată în brațe copilul. Chiar în ziua de Paște, fratele ei a văzut câteva imagini cu familia lui în cadrul competiției Survivor România, unde toți concurenții au avut parte de o surpriză. Abia a reușit să își stăpânească lacrimile.

Sora lui Culiță Sterp, în culmea fericirii

Este o binecuvântare pentru ea, mai ales că minunea s-a întâmplat chiar în Sâmbata Mare, atunci când ei se așteptau mai puțin, deși știa că bebelușul poate veni pe lume în orice moment. Ileana a dus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, care a primit nota zece la naștere și de care se bucură întreaga familie, mai ales mama Geta care își dorește mulți nepoți și care va deveni bunică din nou, când Daniela Iliescu, iubita lui Culiță Sterp, va naște și ea.

Daniela îl va aduce pe lume pe băiețelul ei în luna iunie a acestui an, iar din păcate partenerul ei de viață nu va fi alături de ea în acele momente, pentru că nu s-a gândit că va rămâne atât de mult în competiție, în momentul în care a acceptat provocarea de a participa la Survivor România. Acesta va fi așteptat acasă atât de copilul lui, cât și de nepoțica sa, pe care cu siguranță abia așteaptă să îi vadă, dar mai are ceva timp de așteptat până atunci.

 

Ileana, sora lui Culiță Sterp a devenit mamă! Primele declarații: "Nu există ceva mai frumos"

„Dragilor, trăiesc ceva magic. Petrec clipe minunate alături de minunea vieții mele, fetița mea frumoasă. Nu-mi imaginam că este atât de minunat, clar nu există ceva mai frumos și magic. Apreciez mesajele și gândurile frumoase, însă nu reușesc să le citesc pe toate, sunt prea multe. Noi suntem foarte bine, slavă lui Dumnezeu. Paște plin de pace vă doresc!”, le-a spus ea internauților.