Horia Brenciu este fără doar și poate una dintre persoanele publice de la noi care a ajuns la inimile românilor datorită personalității sale. Cu un umor bine dozat, Horia a scris o pagină de istorie în televiziunea anilor 2000. Dacă pe sticlă, vedeta lăsat mereu impresia că este aproape de telespectatori și realmente ca o carte deschisă , viața lui privată a rămas un subiect confidențial. De când a revenit însă din nou pe micul ecran, Horia Brenciu este foarte deschis în acest sens.

Fiica lui va schimba prefixul

Horia Brenciu are o familie fericită cu producătoarea Alice Dumitrescu. Deși cei doi și-au început povestea de iubire atipic, ambii având din căsniciile anterioare copii se pare că lucrurile au funcționat de minune între ei. Fostul prezentator este un soț dedicat și un tată responsabil dar și cool pentru copiii lui.

În curând fiica lui din prima căsnicie va schimba prefixul, motiv pentru care vedeta este încercată de emoții profunde. Artistul a postat pe contul lui de Instagram o imagine cu tânăra alături de care a scris și un mesaj. Acesta nu se sfiește să recunoască faptul că maturizarea copiilor lui este un motiv de a se emoționa.

„In curând fii-mea va avea 30 de ani și mie nu-mi vine să cred asta!” , a scris Horia pe Instastory.

Horia Brenciu

Artistul și soția lui au înfiat un copil

Horia Brenciu și Alice Dumitrescu sunt fericiții părinți ai unei familii numeroase. Cei doi au împreună un singur copil biologic, pe Mina. Din dorința de a oferi toată dragostea lor acestora, cei doi soți au luat decizia de a mai adopta un băiețel, pe Toma. Horia a povestit deschis despre această hotărâre care le-a adus multă bucurie în casă. Deși copiii au vârste diferite, fiecare venind din căsniciile precedente cu o parte dintre ei, familia lor poate fi considerată cu succes un model.

Chiar dacă împlinirea de a adopta un copil este magică povestea fostul prezentator, totuși procesul legal pentru o astfel de procedură este extrem de greoi și alambicat.

Horia și Alice au adoptat copilul de la o mamă biologică minoră. Tânăra respectivă ar fi apelat la un avort în cazul în care artistul și partenera lui de viață nu și-ar fi manifestat interesul de a face un astfel de pas.