Se pare că Feli nu trece prin cea mai bună perioadă din viața, dar a preferat multă vreme să nu discute despre asta. Artista a fost mereu extrem de rezervată, când a venit vorba despre viața privată și și-a ascuns chiar și sarcina, când a rămas pentru prima dată gravidă. Chiar și pe partenerul său de viață l-a ținut departe de camerele de filmat, pentru că a preferat să se bucure în liniște de cele mai frumoase momente din viața ei.

Feli, moment de sinceritate pe social media

Este genul acela de femeie care își păstrează întotdeauna zâmbetul pe buze, indiferent de ce s-ar întâmpla. A demonstrat de mai multe ori că este un om puternic, care nu se dă bătut atât de ușor. În plus, până la această vârstă a reușit să facă tot ceea ce și-a propus, iar acesta este mare lucru. Chiar dacă nu a mai avut concerte anul trecut, ea s-a concentrat pe alte lucruri cu adevărat importante pentru ea și pentru familia ei.

Recent, Feli a postat un mesaj emoționant pe internet, care i-a făcut pe fani să se îngrijoreze. Din câte se pare, îndrăgita artistă nu este deloc bine. Ea are foarte multe griji, care au pus stăpânire pe ea și a început să uite ce este cu adevărat important în viață. I-a făcut pe toți să creadă că este bine, când nu era deloc așa și oricât de mult ajutor ar fi primit din partea oamenilor dragi, l-a refuzat. A dorit să le arate din nou că este puternică, doar că de data aceasta nu a mai reușit.

Feli trece printr-o perioadă grea! Artista a îngrijorat pe toată lumea: “Primesc ajutor”

„Azi in mijlocul zilei m-am panicat ca mi-am dat seama ca sunt cu mintea in toate locurile mai putin in inima si viata mea. M-am tinut tare sa nu plang ca eram machiata si trebuia sa plec spre o filmare.
Am trait in ultima perioada in problemele din exterior si ZERO in interiorul meu. Mi-am pus masca de “Sunt bine” si m-am dus asa pe pilot automat. Sunt mai dezorganizata si mai aiurita ca niciodata. Nu am chef sa fac nimic si am atatea de facut in viitorul imediat apropiat si atatea de facut pe tot anul… dar efectiv stau. In mintea mea se intampla multe, fizic abia ma misc.
Primesc ajutor prin sfaturi si semne, intuitie si oameni. Refuz.
O fi si asta o etapa prin care trebuie sa trec.
Acum spre seara sunt mult mai bine! Ba chiar m-am pus sa va cant ceva dar din toate cele cantate nu simteam ca as putea sa cant ceva care sa va atinga inimioara. Saptamana asta totusi o sa va cant. Vine piesa si mesajul potrivit. Simt. ❤️
Las aici o poza cu mine [email protected] in general. Sa-mi aduc aminte ca zambetul asta ma pune pe picioare.
Ma duc sa fac o baie. Sa opresc timpul si sa ma uit la Inside out. Este un desen animat. Vi-l recomand!”, a scris Feli pe rețelele sociale.