Nicoleta Luciu a decis că este momentul să facă din nou o schimbare de look. Aceasta a apelat la un tratament nou, cu ajutorul unui aparat de specialitate. Astfel, aceasta și-a făcut fața să fie aproape de nerecunoscut. A vrut să le arate și fanilor săi de pe rețelele de socializare, însă feedback-ul nu a fost unul tocmai mulțumitor. Aceștia au taxat-o imediat.

Actrița care a împlinit frumoasa vârstă de 40 de ani toamna trecută și-a făcut un selfie și l-a împărtășit pe social media. Printre numeroasele comentarii pozitive, ea a primit și multe critici, iar unei doamne de 45 de ani, i-a dat o replică savuroasă pentru urmăritorii săi.

Nicoleta Luciu, criticată dur

Nicoleta Luciu a fost în orașul Sfântu Gheorghe, pentru că a avut o programare la un salon de înfrumusețare. După tratamentul făcut, aceasta și-a făcut o fotografie și a împărtășit-o cu urmăritorii săi din Instagram.

#new #skin #beautiful (n.r.: #nouă #piele #frumoasă)” este mesajul pus la descrierea pozei de mai jos.

Fanii săi au reacționat destul de dur. Mulți dintre ei au criticat-o pentru că a început să își facă schimbări la față. Ei bine, Nicoleta Luciu a avut răbdare cu ei și chiar le-a răspuns pe măsură.

Te-ai stricat de tot, păcat că erai și ești încă frumoasa, sincer, eu am 45 si arăt mult mai bine ca tine doar cu întreținerea unor creme de hidratare, protecție, 😩👍”, “Nu te mai recunosc, păcat! ”, “Da, «new» (n.r.: nouă)… arăți exact ca toate copiile false. Nu erai frumoasă naturală? Te-o mâncat în botox ca să fii și tu în rand cu toate copiile!!! Doamne iartă-mă” sunt trei dintre mesajele acide primite de fosta asistentă TV la postarea făcută azi, la finalul intervenției estetice.

Văzând comentariile, Nicoleta Luciu a reacționat imediat. Aceasta a provocat-o pe Geni, femeia care a criticat-o pentru operațiile estetice făcute de-a lungul timpului, să îi trimită o fotografie cu ea.

 

Nicoleta Luciu a apelat la esteticieni de mai multe ori

În toți acești ani, actrița a apelat din ce în ce mai mult la tratamentele și intervențiile din medicina estetică. În 2012, la un an de când a născut tripleţii Kim, Karoly şi Kevin, Nicoleta Luciu și-a pus implant mamar cu silicon. După operația de mărire a sânilor, ea a acuzat dureri de spate din cauza greutăţii implanturilor. Astfel, în 2014, a ales să își facă implanturi mai mici la sâni. De atunci, aceasta se mândrește cu corpul său de invidiat.