Sore este genul acela de femeie care nu vorbește prea des despre viața personală. Vedeta preferă să păstreze momentele importante din viața sa doar pentru ea. Artista nu își expune relația pe rețelele sociale, pentru că nu i se pare adecvat. Din acest motiv, unii cred despre ea că este o femeie singură. Care este, de fapt, adevărul.

Un nou trend circulă pe Instagram. Vedetele noastre le cer fanilor să le adrese tot felul de întrebări, iar ei le spun dacă sunt adevărate sau false. Sore este una dintre cele care a acceptat provocarea. Sore a intrat în joc și a fost uimită de curiozitățile pe care le-au avut fanii.

Sore și-a lămurit fanii

Unii au fost curioși să afle dacă artista este sau nu într-o relație cu tatăl fiicei sale. Spre surprinderea lor, răspunsul a fost da. Sore este împreună cu partenerul ei de viață de peste 7 ani de zile și este foarte fericită. Chiar dacă nu postează mai nimic pe rețelele sociale despre asta, nu înseamnă că este singură, cel puțin asta a încercat să le explice ea fanilor.

Sore le pregătește admiratorilor ei tot felul de surprize anul acesta. Cântăreața le-a promis că va scoate mai multe piese în anul 2021 și că are chiar și un album în lucru. În lipsa concertelor, ea s-a concentrat pe lansarea de noi piese și lucrurile îi merg din ce în ce mai bine. În plus, mulți sunt curioși să vadă cu cine va colabora artista pe următorul material discografic pe care l-a promis.

Este sau nu Sore într-o relație cu tatăl fiicei sale. Vedeta a dat cărțile pe față: “Închei subiectul“

„O să mai spun o dată și închei subiectul. Faptul că relația mea nu e pe net, nu înseamnă că nu există. Sunt într-o relație de 7 ani și sunt foarte fericită. Sper că se liniștește toată lumea”, a povestit Sore pe Instagram, pentru a lămuri pe toată lumea.