Astăzi este de departe cea mai frumoasă zi din viața Emilianei Burghelea, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil” și fosta asistentă de la „Acces Direct”. Emily numără minutele până când va deveni mamă pentru prima dată în viață și va da naștere unei fetițe. Aceasta se află în travaliu de mai bine de 12 ore, însă a avut puterea de a face o nouă fotografie pentru fani. Alături de poză, Emiliana a transmis și un mesaj impresionant.

Emiliana este tot ma aproape de cel mai așteptat moment din ultimul an. Este gata să nască dintr-un minut în altul, însă nu a uitat de prietenii săi de pe rețelele de socializare. Aceasta a ajuns la spital încă de azi noapte, însă nu a putut naște până acum. Toată dimineața a publicat fotografii cu analizele și cu pregătirile de naștere, iar acum, aceasta a transmis ultimul mesaj, înainte de naștere, pentru urmăritorii săi. Fosta asistentă TV este atât de copleșită de emoții, încât nu mai simte nici măcar durerea provocată de cele 12 ore de când se află în travaliu.

Ce mesaj le transmite Emiliana urmăritorilor săi, cu câteva minute înainte să nască

Aceasta a publicat și un videoclip în care se aude foarte clar cum bate inima fetiței sale care este gata să vină pe lume. Alături de Emiliana se află și soțul său, Andrei. Acesta însă nu a putut intra în spital, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus.

Emily Burgelea

Cele două postări au strâns rapid mii de like-uri și zeci de comentarii. Chiar dacă Emiliana și Andrei au ținut mult timp ascunsă sarcina, fanii lor sunt acum alături de aceștia. În aceste momente, cel mai probabil, Emiliana este tot mai aproape de a-și ține fetița în brațe. De altfel, toți cei de pe Instragram i-au urat naștere ușoară și așteaptă să publice primele imagini cu fetița sa.