Nu mai există nici un dubiu legat de faptul că Delia este îndrăgostită iremediabil de vacanțe în locuri cât mai îndepărtate. Alături de soțul ei, Răzvan Munteanu, artista a cutreierat multe locuri din lume din dorința de a explora cât mai mult. Se pare că vedeta a vrut să o ajute și pe mama ei „să guste” din acest tip de viață plină de aventuri. Astfel, cele două au plecat departe de România.

Artista a ales Dubai-ul

Delia este una dintre persoanele publice de la noi care în mod cert poate scrie un roman despre călătoriile ei prin lume. Ea și soțul ei au la activ zeci de vacanțe în care au profitat la maxim de conjunctură pentru a explora împrejurimile locurilor în care au ajuns. Vedeta a precizat de mai multe ori că nici ea nici soțul ei nu preferă vacanțele în care să pună accent doar pe relaxare. Cei doi adoră să vadă cât mai mult din frumusețea locurilor în care ajung.

O pasionată pentru totdeauna de aventură, Delia și-a găsit timp să o ducă și pe mama ei într-o binemeritată vacanță. Cele două au ajuns astfel în Dubai. Bineînțeles soțul artistei este alături de ele în această călătorie.

Delia Nu doar că este campioană la vacanțe ci este și dornică să împartășească fanilor ei câte puțin din locurile în care ajunge. Astfel, Delia și-a creat o pagină separată de contul ei de Instagram unde postează fotografii din aventurile prin lume. Pentru că de această dată a ales Dubai-ul, vedeta a cerut pe Instagram ajutorul fanilor pentru a primi recomandări legate de locurile pe care nu ar trebui să le rateze. Ea a precizat că are de gând să își ducă mama inclusiv în deșert, dar și să urce până la cel mai înalt nivel al clădirii Burj Khalifa.

Are planuri de a deveni mamă?

De-a lungul anilor Delia a fost întrebată de zeci de ori dacă are gând să devină mamă.De fiecare dată artista a precizat că nu pune acest aspect pe primul loc în viața ei. Artista a susținut amuzată că deocamdată vrea să se bucure încă de prezent. Cu toate că nu a devenit încă mamă, artista a botezat mulți copii. Inclusiv pe cei ai surorii ei, Oana Matache.Vedeta nu a negat ca la un moment dat în viața ei și a soțului să apară și un copil.