Ramona și Monica Gabor s-au revăzut după aproape doi ani în care au stat departe una de cealaltă. Din cauza pandemiei, dar și a angajamentelor profesionale și personale cele două românce nu au avut șansa să se viziteze. Monica a fost cea care a făcut acum pasul și a plecat din America în Dubai. Cele două au profitat la maxim că au câteva zile pe care le pot petrece împreună.

Monica Gabor, mândră de realizările surorii ei

Monica Gabor a plecat în America acum 11 ani, iar de atunci a fost vizitată de sora ei de nenumărate ori. Deși surorile Gabor sunt trei la număr ea și Ramona au avut o relație mult mai apropiată. Astfel, ambele foste manechine au pătrat legătura extrem de strânsă deși au locuit cea mai mare parte a timpului în colțuri diferite ale lumii.

Pentru că Ramona a reușit să își atingă visele și să își deschidă propria afacere și totodată să își achiziționeze propriul apartament, Monica a dorit să o viziteze pe aceasta în Dubai. Fosta lui Irinel s- arătat mereu mândră de realizările surorii ei și a arătat acest lucru inclusiv pe rețelele de socializare.

Monica a postat de mai multe ori pe contul ei personal unul dintre parfumurile brandului lansat de sora ei alături se care a scris „proud of you my dear sister/ sunt mândră de tine sora mea dragă”.

Ramona s-a asigurat că șederea surorii ei este una la înălțime în Dubai. Cele două au cinat la cel mai exclusivist restaurant și au depănat amintiri. Pentru că Ramona are multe prietene românce acolo unde locuiește, fostul manechin a vizita diferite locuri alături de sora ei și prietene.

Chiar dacă Monica este recunoscută ca fiind o persoană extrem de rezervată în ceea ce îi privește viața privată, totuși ea și sora ei s-au lăsat surprinse într-o dimineață obișnuită la o plimbare relaxantă prin parc. Cele două surori au dat îmbrăcămintea elegantă și sandalele cu toc pe o ținută lejeră, sport.

 Monica Gabor Ramona Gabor

Monica nu a mai fost surprinsă într-o asfel de ipostază până acum, fiind adepta unui stil vestimentar mai elegant. Chiar dacă anii au trecut și cele două foste manechine care apăreau împreună la televizor s-au schimbat, deși au fost surprinse în imagini din spate și din profil este vizibilă încă asemănarea lor. Ambele și-au păstrat silueta de invidiat și arată la fel de spectaculos ca la 20 de ani.