Săptămâna trecută a fost una foarte complicată pentru cei doi Faimoși Culiță Sterp și Sebastian Chitoșcă. Aceștia au încălcat regulamentul Survivor România, iar din acest motiv aceștia riscă eliminarea din cadrul competiției. Primele imagini din viitoarea ediției au fost postate, iar din acestea reiese clar că producătorii au luat deja o decizie în ceea ce îi privește pe aceștia și nu este deloc una care să fie pe placul lor, pentru că unul dintre își va lua adio de la concurs joi, 22 aprilie.

Culiță Sterp și Sebastian Chitoșcă, în pericol de eliminare

Momentul în care Culiță Sterp a dispărut pentru mai bine de zece ore din tabăra Faimoșilor a fost un motiv de îngrijorare pentru toată lumea. Colegii lui au început să îl caute după mai bine de patru ore de la dispariția sa, iar apoi o echipă de zece oameni a pornit în căutarea artistului prin împrejurimi, reușind într-un final să dea de el. Cântărețul s-a speriat extrem de tare, când i-a văzut pe toți acei oameni care pe deasupra mai erau și înarmați.

Faimosul a simțit nevoia să stea singur, să se liniștească, dar s-a îndepărtat mult prea mult de colegii săi și nu a mai găsit drumul de întoarce, reușind să îi sperie pe ceilalți. Din fericire, el a fost găsit în siguranță, dar va fi pedepsit din cauza faptei sale și riscă să plece din concurs. Fanii așteaptă cu sufletul la gura următoare ediție a emisiunii de la Kanal D, pentru a afla care va fi soarta celordoi Faimoși și dacă într-adevăr lupta lor se va încheia, pentru că au încălcat regulile.

 

Culiță Sterp și Sebastian Chitoșcă, riscă eliminarea de la Survivor România săptămâna aceasta: ”Ați încălcat regulamentul...”

Bine v-am găsit la Consiliul de Urgență de la Survivor România, pentru a ne lua rămas bun de la unul dintre voi! Culiță, Sebastian, ați încălcat regulamentul, iar încălcările de regulament au consecințe! , spune Daniel Pavel.