Culiță Sterp le rămăsese dator fanilor lui cu un vlog în care să le vorbească despre momentul în care a cunoscut-o pe Daniela Iliescu, dar și despre cel în care au decis să formeze un cuplu. Cei doi au postat o filmare pe YouTube în care le-au arătat oamenilor care îi urmăresc și o serie de conversații mai vechi, de pe Facebook. Îndrăgostiții au păstrat legătura și după terminarea liceului, iar el a recunoscut că a plăcut-o încă de pe vremea aceea, dar și că pentru el era cea mai frumoasă și veselă din clasă.

Culiță Sterp este în culmea fericirii

Se pare că viitoarea lui soție a fost invitată și la nunta lui cu artista Carmen de la Sălciua și nu a putut să nu îl onoreze cu prezența, atunci fiind chiar și ea într-o relație. După ce amândoi s-au despărțit de partenerii lor, au început din nou să vorbească și au ajuns să fie împreună, să se iubească și chiar să facă un copil, care se lasă așteptat. Micuțul ar fi trebuit să vină pe lume în jurul zilei de 10 iunie, dar nu s-a întâmplat acest lucru.

Tot în cadrul vlogului respectiv, fostul concurent de la Survivor România i-a dezvăluit iubitei sale că momentul cererii în căsătorie se apropie, doar că mai întâi trebuie să se nască bebelușulul lor, să facă botezul și abia după va lua decizia cea mare și vor face nunta mult așteptată de toată familia. Artistul este foarte fericit, pentru că a găsit femeia alături de care se vede trăind pentru tot restul vieții sale.

 

„Sunt foarte fericit. Urmează să avem un copilaș împreună și chestia asta nu o faci cu oricine. Ne-am dorit, nu a fost ceva accidental. Chiar dacă nu suntem încă căsătoriți, o să vină și asta, dar nu vreau să stric surpriza. Vreau să o cer, dar nu vreau să spun când. Prima oară o să facem botezul și după aceea nunta”, a mărturisit Culiță Sterp.