Culiță Sterp și Daniela Iliescu au devenit părinți pe data de 17 iunie a acestei luni. Artistul nu s-a putut abține și încă din primele minute de viață ale băiețelului său, a postat o imagine cu acesta pe rețelele sociale, în dreptul cărora a scris câteva rânduri foarte emoționante. Acesta este mai fericit ca oricând și crede că este cel mai frumos lucru care i s-a putut întâmpla în viață, până în momentul de față. Cel mic ar fi trebuit să vină pe lume încă de pe data de 10, dar s-a lăsat așteptat.

După ce iubita lui a născut, el a fost nevoit să revină într-un timp foarte scurt la viața lui obișnuită și deja a susținut prima lui cântare, în cadrul unui eveniment privat. Oamenii prezenți la petrecerea respectivă au rămas mască, în momentul în care cântărețul a cântat o piesă despre fiul lui, care le-a plăcut foarte tare fanilor săi. De când a devenit tată, viața i s-a schimbat total și chiar și el a recunoscut acest lucru, în versurile melodiei respective.

Deși mama Geta a dat o serie de indicii în ceea ce privește nunmele pe care aceștia l-au ales pentru cel mic, momentan ei nu l-au dezvăluit, dar cel mai probabil nu își vor ține prea mult fanii pe jar.  Nu se știe nici când va avea loc botezul, dar cert este că după marele eveniment, el și-a propus să o ceară în căsătorie pe frumoasa lui parteneră de viață și să facă o nuntă mare.

„Viața mea de vagabond aș schimba-o dar nu pot, dar de când eu am băiat, viața mea s-a cam schimbat. Eu făceam multe prostii, știți că făceam nebunii”, sunt câteva dintre versurile melodiei respective.

 

Culiță Sterp, melodie dedicată fiului său! Cum sună versurile piesei: "De când eu am băiat..."

Astăzi 17 Iunie, am văzut cum arată fericirea, până acum pot spune că am trăit degeaba! Nu se poate descrie în cuvinte acest sentiment, aceste trăiri, pe care vă doresc tuturor să le simțiți, pt că vă schimbă viața cu adevărat ❤️ 4 kg si 55 de cm, atât are fericirea noastră întruchipată într-un îngeraș de băiat, pe care l-a adus pe lume cea mai frumoasă si cea mai iubită mămică din lume @daniela.iliescu! Vă iubește tata și o să facă tot ce-i stă în putere să aveți o viața frumoasă și să nu vă lipsească nimic! ❤️”, a scris el în mediul online.