Cristina Cioran se numără printre vedetele din România care a ales să devină mamă destul de târziu. Cu toate acestea, vestea a fost una mult așteptată de apropiații fostei prezentatoare, dar și de fanii ei. La rândul ei, Cristina se bucură din plin de această perioadă, alături de partenerul ei de viață. În urmă cu puțin timp ea a decis să facă public și sexul bebelușului pe care îl va aduce pe lume.

Va avea o fetiță

Viața Cristinei Cioran s-a schimbat la 180 de grade într-un timp extrem de scurt. Vedeta a pus punct unei relații în care nu mai era fericită și s-a îndrăgostit rapid de un alt bărbat. La rândul lui, fostul partener al acesteia și-a refăcut viața la fel de rapid.

Dincolo de povestea de amor pe care o trăiește din plin, viața i-a adus fostei prezentatoare o bucurie în plus. Recent ea a aflat că va deveni mamă atunci când se aștepta mai puțin, la 43 de ani.

Cristina Cioran

Cristina Cioran a mărturisit că este extrem de emoționată de ceea ce i se întâmplă și își dorește să fie o mamă perfectă. Mai mult, ea a fost în culmea fericirii când a aflat că va avea o fetiță.

„Sunt foarte emoționată și foarte foarte fericită. (…) Deși am 43 de ani, am ținut această sarcină atât de rapid… iubitul meu credea că se va întâmpla foarte repede, eu eram mai sceptică.Este o sarcină dorită. Ne-am dorit pentru că este o relație foarte frumoasă și neașteptată.”, a spus vedeta.

Cristina Cioran a devenit cunoscută odată cu rolurile din telenovelele românești. Ulterior, emisiunea prezentată la Kanal D i-a adus și mai multă notorietate. De altfel, vedeta a prezentat inclusiv emisiunea Acces Direct de la Antena 1 pentru o perioadă de timp.

Energică și mereu pozitivă, Cristina Cioran a fost mereu ca o carte deschisă publicului. În ceea ce privește viața personală, fosta prezentatoare a preferat mereu confidentialitatea.