Codin Maticiuc a fost zilele acestea într-o vacanță la care visa de multă vreme. Artistul a simțit nevoia să scape pentru o vreme de agitația din Capitală și a reușit. El a vizitat câteva dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ și s-a simțit extrem de bine. Toate astea până în ziua în care a fost nevoit să ia avionul, pentru a se întoarce în țară.

Codin Maticiuc a luat foc

Aflat în aeroport, Codin Maticiuc nu s-a putut abține să nu comenteze o imagine care îi rămăsese impregnată pe retină. Regizorul a surprins acolo trei asiatici, despre care nu a avut prea multe lucruri frumoase de zis. Vedeta s-a enervat la culme, după ce a remarcat faptul că persoanele respective nu doar că purtau măști, dar și combinezoane.

Actorul a ales să facă o postare în care și-a exprimat nemulțumirea despre felul în care priveau asiaticii situția în trecut și despre modul în care o privesc în clipa de față. Codin Maticiuc nu a fost deloc blând în declarații, iar mulți dintre fanii acestuia au fost de acord cu el.

 

Adaugă articol nou ‹ eVedete — WordPress

„Să-mi bag p**a dacă nu exagerează asiaticii ăștia mereu. Purtau mască când noi ne-o puneam doar la jafuri și acum că poartă tot globul ei sunt next level. Huooo!”, este mesajul transmis de către Codin Maticiuc pe Instagram, acolo unde ține legătura cu fanii lui.

Lăsând deoparte asta, Codin Maticiuc a avut parte de o vacanță frumoasă și și-a ținut urmăritorii la curent cu tot ce i s-a întâmplat. A postat o serie de imagini pline de emoții pe social media, în care a surprins viața celor din Africa. Visa de multă vreme să ajungă acolo, dar nu a avut ocazia până în acest moment. Cel mai probabil, actorul va mai merge în toate acele locuri minunate pe care le-a vizitat.