Cleopatra Stratan este o fire calmă, dar și când se enervează începe să spună tot ceea ce are pe suflet. În ultima vreme, au început să apară tot mai multe știri în care se spune fie că ea sau iubitul ei, Edward Sanda, și-ar fi pierdut viața. Din fericire, niciunul dintre ei nu a pățit absolut nimic, ba chiar sunt mai bine ca oricând. Au devenit și mult mai activi pe social media, acolo unde internauții pot afla totul despre ei.

Cleopatra Stratan: “O să aflați mereu adevărul“

Acum câteva zile, iubitul vedetei a fost invitat în cadrul unei emisiunii televizate. Acolo, artistul a vorbit despre o întâmplare nefericită, care i-a marcat adolescența. Edward Sanda a fost îndrăgostit la nebunie de o tânără de vârsta lui de care nu a avut parte prea mult timp. Ea s-a stins din viață, pe vremea când el era abia clasa a VIII-a. Vorbind despre aceste lucruri, au început să apară confuzii, iar pentru moment mulți au crezut că fata care s-a stins din viață este actuala lui iubită.

Enervată de întreaga situație, Cleopatra Stratan a postat un mesaj pe internet prin care explica faptul că atât ea, cât și partenerul ei sunt în viață. În plus, a menționat că dacă o să se întâmple ceva, vreodată, ei vor afla adevărul chiar de pe conturile lor și nu din alte locuri.

“O să aflați mereu adevărul“

„Atât vă spun! Eu și Edward Sanda suntem vii! Nu ne mai trimiteți și credeți tot ce se scrie în presă. Doar de la noi o să aflați mereu adevărul. Vă pup!”, a scris Cleopatra Stratan pe Instagram.

Nu este pentru prima dată când apar astfel de informații false despre ei. La finalul anului trecut, s-a scris că vedetele și-ar fi pierdut viața într-un accident de mașină. Din fericire, cei doi îndrăgostiți sunt bine și se iubesc la nebunie.