Christina Ich este o femeie frumoasă și puternică, dar are momentele ei de slăbiciune pe care nu și le poate controla. Influencerița are mai mereu un zâmbet larg pe față, dar sunt momente în care nu se simte deloc bine, așa cum s-a întâmplat în acest sfârșit de săptămână. Nimeni nu și-ar fi imaginat că o va vedea pe iubita lui Alex Pițurcă în starea aceasta, dar s-a întâmplat. Întrebarea multora a fost – de ce?

Christina Ich și-a pus admiratorii pe gânduri

Ei bine, ea și-a deschis inima în fața tuturor celor care o urmăresc și care o apreciază zilnic, indiferent de situațiile prin care este nevoită să treacă. Influencerița le-a spus acestora cu mâna pe inimă că banii nu înseamnă fericire, cel puțin nu în cazul ei. Se pare că șatena a obosit să facă toate eforturile pentru a se menține pe primele poziții în mediul online și, cel mai probabil, este deranjată și de criticile care vine în ultima vreme din toate direcțiile.

Un lucru foarte interesant pe care l-a zis a fost că deși ei chiar îi plac bani și care orice om vrea tot mai mulți, nu vrea să se lase ghidată de ei, pentru că aceștia nu sunt totul în viața ei. Nu își dorește sub nico formă să fie condusă de ei, așa cum se întâmplă în cazul altora, fiind astfel nevoită să plătească prin suferința sa. A mai dezvăluit că dacă nu face lucrurile din plăcere, mai bine nu le mai face deloc.

Christina Ich a vărsat lacrimi amare pe Instagram! De ce s-a supărat vedeta: „Urăsc că nu pot să mă prefac...”

”Îmi plac banii, dar nu sunt condusă de ei și nu o să ma las condusă de ei niciodată. Dacă nu fac lucrurile din plăcere mai bine nu le mai fac că plătesc cu foarte multă suferință (…) Urăsc că nu pot să mă prefac că nu sunt bine, când o să pot să fiu și eu diplomată.”, a transmis frumoasa vedetă.