Alexandra Stan a fost în urmă cu o săptămână descalificată din competiția Survivor România, din cauza problemelor medicale pe care le-a avut și pe care se pare că încă le are. Medicul a decis că ea nu mai poate continua în starea în care era și a luat decizia că parcursul ei în concurs trebuie să ia sfârșit în acel moment. Artista nu a avut cum să se opună acestei decizii, așa că a fost nevoită să revină în România.

Alexandra Stan a lămurit pe toată lumea

Recent, Alexandra Stan s-a întors acasă și și-a reluat și activitatea pe social media, unde încearcă să le dea tot felul de explicații fanilor legate de anumite situații din concurs. Acum două zile, de exemplu, și-a exprimat opinia despre bărbații din echipa Faimoșilor, despre care spune că au fost misogini încă de la început. Artista este recunoscută pentru sinceritatea de care a dat dovadă întotdeauna.

Se consideră, de asemenea, cea mai sinceră persoană de acolo și nu regretă că a spus lucrurilor pe nume când i s-a dat această șansă. Mulți internauți au început să facă o legătură între plecarea sa și a Marilenei, care a facut partea din echipa albastră de la Survivor România. Ea le-a explicat fanilor că situația dintre ele este una total diferită. Mari a luat decizia de una singură de a ieși din concurs, pentru că a simțit că nu mai face față provocărilor și a cedat psihic. Pe când, Alexandra nu și-a dorit să plece, dar medicul nu i-a mai permis să intre pe niciun traseu.

 

„Și am văzut că multe lume compara și că au am ieșit în acel consiliu…și că Mari a fost descalificată, dar a fost o situație diferită, pentru că Marilena a vrut să plece acasă, adică ea nu a mai vrut să mai stea. Ea știe mai bine motivele pentru care a vrut să plece acasă. Și astea sunt regulile, tocmai că la Survivor regulile au fost să știți la fel pentru toți. În ceea ce privește corectitudinea, nu am ce să le reproșez. „, a transmis Alexandra Stan pe Instagram.