Frumoasa blondină de la Pro TV este una dintre cele mai îndrăgite prezențe feminine din showbiz-ul românesc. Vedeta a debutat ca actriță, jucând în mai multe telenovele, iar apoi a urcat pe scenă, având mai multe proiecte muzicale, atât solo, cât și în colaborare cu DJ Project. Se pare totuși, că aceasta a renunțat la cântat și a primit o ofertă de a prezenta emisiunea Vorbește Lumea, alături de Cove.

Telespectatorii o îndrăgesc foarte mult pe soția lui Radu Vâlcan, iar Adela Popescu și colegul său de platou fac o echipă minunată. În perioada sarcinii, când nu s-a mai putut prezenta la filmări, aceasta a fost înlocuită de alte colege de ale sale, însă fanii sperau ca blondina să revină cât mai repede pe micile ecrane.

Adela Popescu, în rol de gospodină

Vedeta are doi copii înpreună cu soțul său. Alex și Andrei sunt doi băieței năstrușnici despre care Adela vorbește frecvent pe conturile ei de socializare, cere sfaturi și împărtășește opinii cu alte mămici care o urmăresc. Aceasta a luat rolul de mămică foarte în serios, însă se laudă că și Radu o ajută cu cei mici.

Ce a făcut Adela Popescu în premieră / VIDEO

Totuși, când vine vorba de gătit, se pare că toată familia se bazează pe bărbatul din casă. Ambii soți au avut glume de-a lungul timpului, în care au ironizat modul în care gătește prezentatoarea de la Pro TV.  Adela pozează mai mereu bunătățile pe care le gătește soțul ei. Astăzi, însă, se pare că vedeta s-a mândrit pe contul ei de Instagram că ar fi gătit pentru prima oară în viața ei o pizza.

„Arată cam bine această pizza, prima din viața mea. Vedem și ce gust are, mă rog, dacă nu e prea bună, nu vă zic. E foarte ok pentru prima încercare. Blatul, în schimb, e foarte bun.”, a mărturisit Adela pe Instastory.