Cătălin Morașanu a părăsit zilele trecute, în cadrul unui consiliu de eliminare competiția vieții lui, Survivor România. Chiar dacă a participat la o mulțime show-uri de televiziune, luptătorul nu a trecut niciodată printr-o situație atât de grea precum cea din Republica Dominicană. Fiind departe de casă, el a simțit lipsa oamenilor dragi, a mâncării și a condițiilor din România, deși nu lăsa prea des să se vadă că îi este greu și nu își deschidea inima în fața oricui.

Cătălin Morașanu nu îl suportă deloc pe Zanni

Faimosul a realizat o grămadă de lucruri, după ce a părăsit concursul și a povestit că se bucură, deși sună ciudat, că s-a accidentat și că s-a întors la ai lui. Un moment care a emoționat pe toată lumea a fost acela în care le-a spus oamenilor care îl priveau faptul că era atât de prins în competiție și trăia la maximum tot ce i se întâmpla acolo, încât a uitat chiar și de ziua fiicei sale.â

Odată ajuns în România, el a oferit o serie de declarații despre foștii lui colegi și a demonstrat că nu îl are la suflet pe Zanni, spunând că nu i-a plăcut niciodată caracterul lui. Mai mult de atât, i-a transmis și un mesaj lui Alex Velea, care îl susține pe Zannidache și care îl ajută cumva să fie săptămână de săptămâna favoritul publicului. Moroșanu i-a zis iubitului Antoniei să aibă griijă cu el, pentru că la un moment dat o să o pățească.

 

Cătălin Morașanu, avertisment pentru Alex Velea în legătură cu Zanni: "O sa facă dinți și o să te muște..."

„Zanni?! Niciodată. Nu am putut să accept caracterul lui. Nu mi-a plăcut de el. Vreau să-i transmit si lui Alex Velea, că știu că-i face campanie de susținere. Copiii ăștia o sa crească mari, o sa facă dinți și o să te muște. O să o pățească”, a declarat Cătălin Moroșanu la Teo Show.