Carmen de la Sălciua a șters pe jos cu bărbații care i-au intrat în viață de-a lungul timpului. Așa cum o știm, fire sinceră și directă, artista nu s-a sfiit să transmită un mesaj tăios la adresa acestora chiar dacă acest lucru a însemnat să dea de pământ cu ei.

Carmen de la Sălciua a renunțat de tot la diplomație și a vorbit despre subiectul bărbaților infideli, care nu se pot dedica unei singure femei. Se pare că vedeta a avut mai multe astfel de experiențe, astfel că s-a văzut destul de în măsură să transmită un mesaj dur bărbaților cu care a fost într-o relație și care nu au putut să îi ofere stabilitate, dar și persoanelor de sex feminin care au întâlnit în viața lor astfel de masculi.

Carmen de la Sălciua, mesaj tranșant cu privire la foștii iubiți

Știm cu toții faptul că frumoasa Carmen de la Sălciua nu a avut foarte mult noroc în plan sentimental. A fost căsătorită cu artistul Cuiță Sterp, însă povestea lor de dragoste s-a finalizat la scurt timp după ce și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Ulterior, bruneta a mai intrat într-o relație cu un bărbat misterios, însă nici de data aceasta soarta nu a fost prea generoasă cu ea. A avut parte de mai multe dezamăgiri în dragoste, motiv pentru care aceasta nu ezită să le vorbească fanelor ei din mediul online despre acest subiect.

„Să nu te îndrăgostești de bărbați frumoși, dar proști. Există viață și după sex, iar pe aceea nu au cu ce să ți-o umple”, a fost textul postat de cântăreață.

Carmen de la Sălciua nu a arătat milă deloc față despre foștii iubiți! ”Frumoși, dar proști” / FOTO

Carmen de la Sălciua continuă să aibă ”grijă” de fanele sale de pe rețelele de socializare, astfel frumoasa artistă le oferă acestora învățături prețioase din bagajul său de experiențe acumulat de pe urma relațiilor eșuate.

Concret, de data aceasta, cântăreața a mărturisit că nici în ruptul capului nu ar putea să ierte o infidelitate, așa că le sfătuiește pe fanele sale să acționeze cât se poate de înțelept în cazul în care se întâlnesc cu astfel de situații neplăcute.

„Cu ce scuză să se întoarcă? Se va întoarce pentru că a simțit că ție ți-a păsat și l-ai iubit și unora le plac jocurile astea. Dar nu fii o opțiune, să fii prioritate. Ascultă ce are de spus, dacă vrei să îți păstrezi respectul până la final și crezi că nu vei ceda, dar găsește-ți un om potrivit modului tău de a iubi. Și dacă s-ar întoarce de tot ar pleca din nou pentru o altă ea! Pune în calcul și felul în care l-ai cunoscut! Asta spune multe despre stabilitatea lui ca om. Va exista o karmă care se întoarce mai devreme sau mai târziu”, le-a spus Carmen de la Sălciua fanelor sale.