Ziua de 21 februarie este una extrem de importantă pentru Oana Roman, pentru că acum 7 ani venea pe lumea fiica sa, Isabela. O asemenea zi nu ar fi avut cum să treacă neobservată așa cu una cu două, deși suntem în plină pandemie. Vedeta a organizat o petrecere de zile mari pentru micuță, de care pare că s-a bucurat din tot sufletul. Decorul a fost și el ales cu mare grijă, iar imaginile pe care ea le-a postat pe Instagram vorbesc de la sine.

Oana Roman, ședință foto de ziua fiicei sale

Oana Roman a trecut luna această printr-o perioadă extrem de grea, despre care i-a fost greu să vorbească. După trei luni de la anunțarea despărțirii de Marius Elisei, cei doi au semnat actele de divorț la notar. Totul s-a întâmplat pe data de 15 februarie, la o zi distanță de Valentine’s Day. Dacă în alți ani sărbătoreau așa cum se cuvine, de data aceasta nu s-a mai întâmplat la fel.

Cu toate acestea, ea a reușit să demonstreze din nou că este o femeie puternică. Indiferent de situațiile prin care a trecut, fiica lui Petre Roman a rămas cu picioarele pe pământ și și-a păstrat zâmbetul pe buze. Recent, fiica ei a împlinit 7 ani, iar a avit grijă ca micuța să se simtă cel mai norocos și iubit copil din lumea întreagă. Nu s-a putut abține să nu organizeze și o sedință foto, pentru a le arăta fanilor de pe Instagram cum s-au distrat.

 

Bucurie mare pentru Oana Roman! Fiica vedetei și-a sărbătorit ziua de naștere: ”Iubirea mea minunată”

”Încă e ziua ta iubirea mea minunata. Când se naște un copil și devii mama știi ce începe o poveste de iubire fără sfârșit. Ceva ce nu se poate rupe și nu își poate pierde din putere. 7 ani de când m-ai învățat ca exista iubire fără limite. La mulți ani minunati, Isabela mea! @iamisabelaroman”, a scris vedeta în dreptul imaginilor respective.